Cine se considera cat de cat trecut prin viata si mai are si ceva notiuni legate de spiritualitate, sigur a gandit/declarat/argumentat macar odata aceasta perla din putul gandirii profunde. Eu una am spus-o de mii si mii de ori, cu convingere si bunacredinta, evident. Dar, stii cum e, viata bate filmul si intr-o buna zi m-am trezit ca nu pot sa mai aplic reteta asta salvatoare, desi aveam nevoie disperata sa mai functioneze macar odata, fiindca nu puteam sa ma scot din rahatul in care eram in momentul respectiv.

So, am intors armele si am zis sa ma fac avocatul diavolului, sa combat aceasta credinta cum ca nimic nu e intamplator si ca undeva s-a dat cu ciocanelul in masa si ni s-a trasat destinul ferm si definitiv.

Cand ti se intampla ceva naspa de tot nu prea esti in stare sa gandesti la rece, actionezi impulsiv sau dimpotriva te retragi in fundul pamantului si eventual te faci ca nu ti s-a intamplat tie… ma rog, tot felul de strategii de supravietuire. Dar dupa un timp, cel putin oamenii inteligenti, incearca sa clarifice situatia si sa inteleaga cum au ajuns acolo si de ce. Chestia cu totul se intampla cu un scop vine la final, ca o concluzie, cand iti spui: Dom’ne, daca nu pateam cutare si cutare lucru, acum n-as fi stiut ca nu este ok ce am facut/ce mi s-a facut, voi avea grija sa nu se mai repete. Vezi, trebuia sa mi se intample ca sa inteleg si eu asta, sunt mai bogat cu o experienta si mai intelept. Si chiar asa este, dar analiza nu trebuie sa se opreasca aici!

Daca ramai doar cu atat, mai mult ca sigur ca esti in continuare expus la acelasi gen de situatii si o sa ti-o mai iei odata in freza fiindca nu te-ai invatat minte din prima. Da, este bine ca simti asa, asta inseamna ca poti merge inainte fara ura si resentimente, este semnul ca ai dat drumul incarcaturii de ganduri negative si esti liber sa treci mai departe, insa este o explicatie superficiala, trebuie sa sapi mult mai adanc ca sa intelegi restul. Hai sa vedem de ce!

Noi oamenii avem nevoie de o doza rezonabila de siguranta pentru a functiona in afara stresului, anxietatii, panicii, depresiei. Pentru linistea noastra am vrea ca tot ce misca in jurul nostru sa fie cat mai previzibil, cu alte cuvinte sa putem controla cat mai mult din ceea ce ni se intampla. Atunci cand ajungem la concluzia ca nimic nu e intamplator si totul vine spre noi cu un scop, ne declaram cumva invinsi, adica am cam scapat de sub control situatia, nu am fost suficient de vigilenti sau de prevazatori.

Ok, dar a cui este responsabilitatea, ca trebuie sa fie cineva de vina pentru ca tu suferi, nu? Si pana sa ajungi sa practici iertarea ca forma suprema de iubire si sa postezi citate inaltatoare in acest sens pe facebook, esti al dracului de tentat sa dai vina pe cineva pentru ca tu suferi pe nedrept. Si ce poate sa fie mai zen decat sa spui ca Universul a aranjat in asa fel incat tu sa ti-o iei grav peste bot, astfel incat sa ai posibilitatea sa accezi la o treapta superioara de cunoastere si intelegere asupra lumii si a vietii. Cu alte cuvinte nu e vina ta, nu e responsabilitatea ta, o forta superioara a dictat totul, insa numai si numai pentru binele tau superior. Si asta pare sa te linisteasca si sa te exonereze de orice raspundere, ba chiar te crezi model de fiinta superioara care poate ierta ceea ce altii n-ar avea puterea sa o faca. Evident, asta pana cand o vei lua de la capat cu o noua dezamagire, si tot asa…

Sigur ca nu putem evita de fiecare data sa ne confruntam cu dezamagirile, nedreptatile, tradarea si alte chestii neplacute care ne rastoarna lumea cu susul in jos. Dar… dar nu cumva cei care ne-au provocat aceste rani sunt cei carora le-am permis chiar noi sa intre in viata noastra si sa isi faca jocul sau nevroza dupa bunul plac? Deci, tu unde erai cand aia isi faceau de cap cu viata ta? Cand e vorba despre cei din propria familie, nu prea ai de ales, aia sunt si cu ei defilezi, dar asta nu inseamna ca nu poti invata sa pui limite, sa ii confrunti si eventual sa ii indrumi spre terapie pentru linistea tuturor.

Rahatul pe care il bagi sub pres ani si ani la randul ajunge sa duhneasca atat de tare incat intr-o buna zi va deveni de nesuportat sa mai traiesti in conditiile alea. De ce sa astepti atat ca sa faci curat si sa respirati un aer sanatos cu totii? Da, preia tu initiativa, spune tu lucrurilor pe nume, spune tu stop! Neimplicarea costa scump, costa traume si abuzuri repetate, costa dezechilibre fizice si psihice ireversibile uneori, si mai costa starea ta de bine, linistea si siguranta ta interioara, eu zic ca merita sa faci ceva pentru toate astea, nu?

Nimeni nu ne-a spus ca atunci cand devii adult, esti responsabil pentru tine insuti din toate punctele de vedere si mai ales ce inseamna asta. Nu-i nimic, pe parcurs am inceput si noi sa ne dam seama, ideea e ca nimeni nu ne-a spus cum sa ne pastram integritatea psihica si emotionala, pentru ca nici ei nu stiau probabil cum sa o faca. Tu, adultul de azi, esti in masura sa acoperi aceste lipsuri din bagajul de sfaturi si invataminte cu care ai plecat de acasa. Nu te opreste nimeni sa inveti singur cum sa te protejezi de oamenii si situatiile toxice cu care te confrunti la un moment dat.

Ai tu chef sa fii cosul de gunoi in care sa arunce cine vrea mizeria din propria ograda, n-ai decat! Probabil ca ti-ai dezvoltat deja un sistem de minciuni pe care le repeti in stanga si-n dreapta ca sa justifici martiriul la care te supui singur, dar tu, undeva in sinea ta, deja nu le mai crezi. Insa ti-e lene, sau frica, sau nu te crezi capabil sa mai schimbi ceva. Dar macar ai incercat? Sincer!

Nu vreau sa mai accept oamenii asa cum sunt, nu pot sa iubesc pe toata lumea, ar fi pervers sa pretind asa ceva. Hai sa ne imbratisam cu psihopatii si sa ii lasam sa faca cate victime vor, nu-i asa? Heeei, in ce lume traim? Iese unul cu sabia pe scara blocului si dupa ce ii fac o verificare, aia de la spitalul de nebuni ii dau drumul a doua zi dimineata!!! Ghici ce a facut individul? S-a dus glont si a inceput sa sparga geamurile si sa distruga un magazin. Abia atunci au zis si doctorii ca e ceva in neregula cu el.

Asta nu e societatea in care vreau sa traiesc. Si de-aia nu vreau sa mai tac, sa privesc de la distanta si sa traversez pe partea cealalta a strazii. Nu concep sa fiu amabila cand sunt martora unui abuz, chiar daca individul se agreseaza pe sine insusi, nu acord circumstante atenuante cuiva care este constient de problemele, viciile, dependentele si afectiunile lui si nu face nimic sa le rezolve sau sa se trateze. Si nici celor care ar putea sa intervina si nu o fac.

Asadar, nu asteptati sa vi se intample vreo nenorocire ca sa deveniti constienti de mediul in care traiti, de relatiile pe care le aveti cu ceilalti oameni si de cat de multa energie irositi ca sa suportati ceea ce nu va place sau chiar va afecteaza profund.
Ei bine da, totul se intampla cu un scop: sa va treziti!

Foto credit www.pexels.com

Nu pot publica comentarii.

Pin It