Pentru oricare om, diferenta dintre suferinta si vindecare presupune un singur act de vointa si anume iertarea – iertarea de sine, iertarea altora, iertarea unor intamplari, minciuni sau nedreptati, iertarea abuzurilor, nerecunostintei ori tradarii.

Si chiar daca iertarea poate elibera de povara suferintei, sunt oameni care aleg sa poarte dupa sine o viata intreaga povestea nefericirii lor. De ce? Pentru ca povestea acestei suferinte ii face sa simta ca sunt speciali, ca au ceva diferit fata de alti oameni, ca si cum ar purta vesnic o aura de martir care ii protejeaza si ii asigura de grija si compasiunea celorlalti… Nimeni nu ar indrazni sa tulbure niste fiinte atat de speciale, pentru ca in aceasta poveste ele sunt victimele!

Majoritatea nu fac aceasta alegere intr-un mod constient, ci doar se lasa in voia sortii, fiindca… Asta este soarta mea! Candva, in trecut, cineva/ceva m-a facut sa sufar, iar eu nu mai pot sa ma bucur de viata… Traiesc resemnati in fata unei realitati inchipuite si aleg sa se conformeze fara sa isi puna prea multe intrebari, sau sa incerce sa schimbe cu ceva cursul vietii lor.

Totusi, sunt unii care la un moment dat decid ca nu mai vor sa isi contiune viata in acelasi fel si sunt dispusi sa caute solutii. Numai ca, dupa ce au decis asta, urmeaza partea cu adevarat dificila – asumarea responsabilitatii. Iar a-ti asuma responsabilitatea pentre viata ta si pentru starea ta de bine presupune sa treci la fapte, sa actionezi. Aici curajul lor se frange brusc, facand loc unui soi de rezistenta incapatanata care face imposibila orice schimbare.

Ce ii determina pe acesti oameni sa ramana in acelasi context de viata trist si dureros? Raspunsul este: relatia speciala pe care o au cu suferinta lor, faptul ca nu mai stiu cum sa traiasca fara acesta stare negativa, care devine a doua lor natura si care ii face incapabili sa conceapa o alta poveste de viata mai fericita.

Identificarea cu propria poveste creaza o confuzie atat de adanca in constiinta de sine incat posibilitatea ca acesta poveste s-ar putea narui le creaza o frica imensa, echivalenta cu propria disparitie. In realitate, frica este generata de efortul sustinerii si asumarii unei identitati autentice. Cine sunt eu si ce ma asteapta de aici inainte? – pare sa fie intrebarea decisiva cu care nu vor sa se confrunte.

Subterfugiile la care apeleaza pentru a-si conserva povestea sunt la inceput subtile, insa cu timpul devin din ce in ce mai evidente pentru cei care traiesc in jurul lor, tocmai pentru ca sunt nefiresti, iar in ultima instanta contravin insasi binelui si vietii. Pusi in fata unor astfel de situatii, martorii simt din ce in ce mai intens ca sunt folositi pentru a alimenta un joc psihologic fara nicio miza. De aceea, in topul modelelor de “relationare” cu cei din jur este manipularea emotionala.

De cele mai multe ori, manipularea seamana cu o bomboata glazurata, care are la exterior un invelis dulce si atragator, dar care ascunde inauntru o umplutura amara si respingatoare. Daca la inceput iti face placere sa ajuti, simti o compasiune sincera si esti manat de cele mai bune intentii, curand vei simti ca ai devenit “dator” fata de o persoana vesnic nesatioasa de dovezile tale de loialitate si afectiune.

Cu cat vrei sa te retragi si incepi sa raresti gesturile si “atentiile” tale, cu atat ea se victimizeaza mai tare si te trezesti peste noapte “responsabil” pentru sirul ei nesfarsit de suferinte… Tot ce ai de facut este sa spui: stop joc! Cel mai bun ajutor pe care il poti oferi este sa faci in asa fel incat persoana respectiva sa constientizeze ca este singura responsabila atat pentru fericirea cat si pentru nefericirea ei.

Dramatizarea este un alt de model de relationare la care apeleaza cei care refuza sa iasa din povestea lor trista de viata. Acestia, la randul lor, iti cer intr-o maniera directa sa devii furnizorul starilor “de bine” si nevoilor lor nesatisfacute.

In comparatie cu cei dintai, care nu par sa fie deranjati ca sunt tratati ca niste victime neajutorate, cei din a doua categorie afiseaza, dimpotriva, un aer de superioritate, de regina detronata, astfel incat nimeni sa nu indrazneasca sa puna la indoiala faptul ca merita sa fie serviti dupa bunul lor plac.

Daca in prima situatie iti doresti sa ajuti dintr-un imbold interior, in cel de-al doilea caz esti oarecum obligat sa te supui fara sa ridici obiectii, tocmai ca sa nu ranesti mai mult o persoana cu niste merite “atat de speciale”.

Este de la sine inteles ca ambele modele sunt toxice si nu pot sustine o relatie sanatoasa, indiferent cata energie suntem dispusi sa investim in ea. Daca vom observa, chiar si intr-un tarziu, ca in spatele dramelor se afla o poveste pe care o protejeaza cu orice chip, cel mai bine ar fi sa punem capat jocului in care am fost antrenati si sa ne retragem in liniste si fara remuscari.

In concluzie, daca te numeri printre cei care au ramas ancorati in experientele trecutului, este bine sa intelegi faptul ca exista solutii pentru orice problema, important este sa iti doresti schimbarea si sa te pui in miscare, sa perseverezi si sa descoperi care este solutia cea mai potrivita pentru tine.

Chiar daca iti ofera confort, inertia nu face altceva decat sa-ti intretina frustrarile, limitarile si sentimentul de neputinta. Curajul il vei gasi intotdeauna in miscare, in actiune. Tu nu esti povestea ta, dar ai puterea sa  scrii de aici inainte povestea care sa te reprezinte si sa iti implineasca rostul pe acest Pamant. Nu renunta. Nu renunta!

Foto credit www.pixabay.com

Nu pot publica comentarii.

Pin It