Fereasca Dumnezeu sa nu mai aiba nimeni nevoie de mine!

Ce trist! Sa iti consumi toata viata, toate resursele tale pretioase ca sa convingi lumea sa te bage in seama… da, sa stii ca asa se vede din afara, ca esti un cersetor patetic si culmea, ca esti un nimeni! Exact ce te sperie pe tine cel mai tare, sa nu insemni nimic pentru ceilalti, sa nu ai nicio valoare in ochii lor. Frateee, oamenii nu apreciaza presul de la usa, se sterg pe el si trec mai departe, nu te mai forta sa atragi atentia din pozitia asta de martir al neamului omenesc.

Eu, personal, fug ca dracu de tamaie de agatatori din astia, le miros jocul de la distanta si, cu ricul sa par fara inima si pic de recunostinta, zic pas la toate tentativele lor sa ma faca dependenta de bunavointa lor.

Da, frate, si stii de ce? Pentru stiu ca poti mai mult, pentru ca te vreau langa mine  in stare de libertate nu de sclavie, pentru ca vreau si eu la randul meu sa ma lasi sa iti fac servicii, dar dezinteresat, nu ca sa iti validez tie importanta. Pur si simplu pentru ca asa simt. Nu mai sta ca un catel care asteapta un os de la stapanul lui, aseaza-te la masa si cere sa fii tratat ca oricare altul dintre meseni, umilinta ta simulata pana la urma se va solda cu un picior in dos de la cei satui de compania cuiva fara coloana vertebrala.

Fa-ma sa tin cont de tine, sa te pretuiesc, nu te oferi gratis, nu stii ca ce e gratis este intotdeauna suspect? Cine ti-a spus tie ca servilismul iti aduce recunoasterea? Mie una servilismul imi repugna! Stii ce inseamna asta, nu? Ca imi provoaca dezgust.

Cere egalitate, nu te pozitiona din prima sub nivelul celorlalti, nu manipula, convinge! Nu mai face parada de nimicuri fara valoare autentica, cu ele vei atrage numai oameni de nivel inferior, care nu sunt in stare sa aprecieze ceea ce esti dincolo de aparenta, si tu asta vrei defapt, asta astepti. Recunoastere autentica. De la oamenii ieftini, manipulabili, asta este un fel de frectie la picior de lemn.

Si la urma urmelor, nu astepta nimic de la nimeni, este o miza prea mare intr-un joc al imprevizibilului, fiindca nu vei putea controla niciodata reactiile oamenilor din jurul tau si raspunsul lor la nevoile tale neimplinte. Vrei sa stii ceva? Putin le pasa altora de nevoile tale, cu atat mai mult ca nu stiu sa si le recunoasca pe ale lor, asa ca astepti cam de pomana si asta te frustreaza din ce in ce mai tare. Si, defapt, este obligatoriu sa te placa chiar toata lumea? Te-ai gandit vreodata ca ai putea sa pui niste limite, sa selectezi cui si ce fel de servicii vrei sa faci?

Ca sa nu mai vorbim ca ai cam inceput sa obosesti, nu e usor sa pedalezi ca hamsterul pe o rotita pe care te-ai urcat singur singurel si de pe care ai putea sa sari oricand, daca ai avea sange in instalatie. Dar cum sa renunti tu asa, cu una cu doua, dupa ce ai investit atata munca de convingere, atata efort, atata renuntare la sine?!

Mai bine mori de epuizare decat sa te recunosti invins, ce s-ar face oamenii fara tine dupa ce i-ai transformat in niste neajutorati dependenti de omniprezenta ta?! Ca tu asa te minti, ca esti indispensabil. Nu, nu este sanatos sa fii indispensabil, pricepi? Stii cat rau le-ai facut ca nu i-ai lasat sa isi rezolve singuri problemele, ca sunt niste bieti copilasi nepregatiti sa isi asume viata personala? Fiindca tu ai fost mereu acolo, nu si-au batut capul sa gaseasca solutii, sa capete experienta, sa se maturizeze, sa evolueze. Vezi de ce spun ca ce propui tu este un joc bolnav in care toata lumea pierde?

Trufia asta desarta cum ca tu ai fi salvatorul tuturor te-a facut sa te pierzi iremediabil intr-o viata lipsita de sens, fiindca ce viata este aia in care tu nu contezi pentru tine insuti? Daca te intreb ce te-ar face fericit, stii ce sa raspunzi? Si nu ma refer la bull-shit-ul ala ca sa imi vad copii la casa lor, mama ca are tot ce ii trebuie si neamurile sanatate. Ma refer la tine, tu ala despre care nu stii nimic, care nu conteaza, pe care il pui mereu pe ultimul loc.

Asa ca imi pare rau sa iti spun, aerul din jurul tau este toxic. Nu am chef sa vad toata ziua o fata epuizata si preocupata, nu am chef sa imi impart energia cu tine, imi pare rau! Nu imi place sa ma uit in niste ochi pierduti si inexpresivi, care nu se bucura de viata, ba mai mult, par ca duc o povara enorma in spate ca pe o sentinta definitiva.

De ce sa ma imprietenesc cu cineva care nu are timp sa se relaxeze, sa savureze cand si cand starea de lenevire, de deconectare de la tot si toate. Si chiar mai rau de-atat, sa aud cum te plangi continuu ca viata ta e trista si numai altii au noroc, ca suferi numai nedreptati, ca nu te apreciaza nimeni si toti te exploateaza fara scrupule. Pai, bai frate, cine le-a dat voie sa te exploateze decat tu? Cine nu si-a reclamat drepturile, cine nu a luat atitudine cand se imparteau sarcinile in familie, la job, si care se oferea sa ajute pe toata lumea? Daca ii mai lasai si pe altii acum ai fi vazut diferenta…

Da, din toate aceste motive nu pot sa te stimez, nu pot sa te aplaud, nu pot decat sa pastrez distanta. Ce faci tu mai departe este treaba ta.

Foto credit www.pexels.com

Nu pot publica comentarii.

Pin It