Dintre toate, doua sunt lucrurile care conteaza cu adevarat pentru un om: sa aiba iubire si credinta in inima lui. Una fara cealalta nu se poate.

Fara iubire, inima se simte singura, se instraineaza si se inchide in ea insasi, se zavoraste pe dinauntru. In loc sa-si umple inima cu iubire, multi traiesc umplandu-si mintea cu ganduri si fel de fel de interpretari, crezand ca asa vor sti care e adevarul, ca asa nu se pot insela si nici nu vor indura suferinta. Insa mintea, fara asezamantul trainic al inimii, este volatila, inselatoare si nestatornica. Iar asezamantul trainic al inimii este credinta.

Degeaba mintea cauta in afara explicatii si intamplari sau fenomene in care sa isi puna increderea si siguranta, ele nu ii vor asigura niciodata pacea si linistea de care omul are nevoie in inima sa.
De aceea credinta este stalpul inimii cel mai de nadejde, de care omul se sprijina la orice nevoie si incercare a vietii sale.

Multi cred ca atunci cand spui iubire te referi la iubirea dintre oameni si atat, insa iubirea cuprinde totul, oamenii precum si celelalte fiinte, natura, arta, stiinta, absolut tot ce ne inconjoara si izvoraste din creatia divina.
O inima care simte iubire va putea recunoaste si aprecia oricare manifestare a divinului, in fiecare moment, si se va hrani cu bucurie, smerenie si recunostinta din aceste daruri.

Inima zavorata se va chinui sa supravietuiasca in lipsa acestor binecuvantari si intr-un final se va stinge in singuratate si lipsa, uscata si nehranita de nimeni si nimic. Va trai infricosata, banuitoare, fara nicio urma de speranta, in intuneric. Orice incercare sa o eliberezi va fi perceputa ca o amenintare, si atunci va mai pune inca un zavor ca sa se simta in siguranta. In siguranta propriei sale intemnitari.

Sunt oameni care afirma cu mandrie ca ei nu cred in Dumnezeu. Ma uit la ei, la viata pe care o au, si pot sa spun ca par stapani si siguri pe ei si ma intreb, oare daca sunt fericiti, de ce nu vad nicio urma de iubire? Vad realizari, vad ca se bucura de multe aprecieri si favoruri sociale, dar ce inseamna acestea? Fiindca sigur, sigur, nu tin loc de iubire.

Ii compatimesc pe acesti oameni, stiind ca inima lor sufera de o lipsa majora si de neacoperit, de iubire. Poti sa te pui in centrul universului si sa convingi lumea ca acolo este locul tau, dar in inima ta vei sti ca defapt esti singur si nu te iubeste nimeni. Nici macar tu insuti. Caci, daca te-ai iubi intr-adevar, ti-ai da o sansa pentru a primi iubirea in viata ta, fiindca stii ca iubirea este tot ceea ce ai nevoie. Dar tu nu iti dai, iti iei toate sansele sa te apropii de iubirea care conteaza cu adevarat. Admiratia multimii nu e iubire, iar faptul ca te multumesti cu atat de putin si de efemer este cea mai inalta tradare de sine.

Iubirea e o forma de fiintare profund spirituala. As spune ca e forma suprema de acceptare a ceea ce esti si a ceea ce este in jurul tau. Nu inseamna sa accepti orbeste orice, ci sa recunosti dreptul la aceeasi existenta si manifestare pe care il au toate componentele acestui univers. Sa nu simti nevoia sa intervii, sa corectezi sau sa te crezi superior. Sa iti dai voie sa fii, laolalta cu toate celelalte ale acestei lumi din care faci parte ACUM.

Foto credit www.pexels.com

Nu pot publica comentarii.

Pin It