…de fapt cea care a ales pentru mine a fost fiica mea, Georgia…

Imi amintesc ca acum 7 ani eram un parinte responsabil ca oricare altul, care isi lua in serios rolul de a calauzi pasii copilului sau catre cele mai inalte culmi… Si totusi, lucrurile nu functionau deloc bine, eforturile mele se loveau de o rezistenta din ce in ce mai indaratnica din partea ei.

Am fost la un pas de a intra in panica, nu intelegeam ce se intampla fiindca, desi o iubeam nespus de mult si simteam ca si ea imi raspunde cu aceeasi afectiune, ceva nu era in regula intre noi doua.

Ma straduiam sa o indrum cum mi se parea mie ca este corect, spunandu-mi ca e normal sa fie asa, eu sunt adultul cu experienta, eu sunt mama care stie ce e mai bine pentru copilul ei, asa am fost crescuta si eu la randul meu… Atunci, unde gresesc, de ce suntem amandoua nefericite?!

Am inceput sa citesc, sa ma documentez, am mers impreuna la terapie si incetul cu incetul am inceput sa vad totul cu alti ochi… Si iata ce am vazut…

Am vazut cum imi chinuiam copilul sa fie intocmai dupa chipul si asemanarea mea, desi personalitatea ei mi se impotrivea cu inversunare, strigandu-mi din toate puterile: Opreste-te! Eu nu sunt ca tine, eu sunt eu!  Au fost ani in care mi-am constrans fiica sa se poarte si sa simta altfel decat era natura ei autentica, iar ea a suferit cumplit de fiecare data cand ma infuriam, tipam si chiar o pedepseam pentru nesupunere…

Tiparul copilariei mele isi pusese amprenta atat de adanc, incat nu mai cunoasteam o alta cale de a „face educatie” propriului copil decat de pe pozitii de superioritate, de forta, sau de constrangere.

Incetul cu incetul, am inceput sa imi amintesc ce faceam eu si cum ma simteam atunci cand eram de varsta fiicei mele, iar amintirile au fost apasatoare si revelatoare in acelasi timp.

Intr-adevar, primul lucru pe care mi l-am amintit a fost ca trebuia sa ma supun neconditionat la tot ceea ce hotarau parintii mei pentru mine: hainele cu care sa ma imbrac, mancarea pe care trebuia sa o consum in totalitate, prietenii pe care trebuia sa ii accept sau nu, cu ce sa ma ocup in timpul liber (de fiecare data aveam de facut curatenie), la ce liceu sa ma inscriu, si asa mai departe.

Niciodata nu am fost intrebata ce vreau, cum ma simt si ce mi-ar place, de aceea nici nu am incercat sa imi spun vreodata parerea – oricum nu ma asculta nimeni, asa ca am devenit un copil supus si ascultator, un copil model de cumintenie. Insa…

Inauntrul meu a fost totdeauna un copil trist. Un copil care se simtea mereu singur, nefericit, neimportant, abandonat intr-o lume pe care nu o cunostea si nu o intelegea…

Anii au trecut, am terminat liceul, am inceput o facultate la care am renuntat peste doi ani, dupa care nu am mai stiut ce sa fac… Asa ca, la 25 de ani am avut cea mai crunta depresie din viata mea. Fiindca adultul in care ma transformasem ramasese acelasi copil retras, speriat, care nu stia ce cauta pe lumea asta si ce alegeri sa faca pentru el insusi. Si cum as fi putut sa stiu, nimeni nu-mi ceruse asa ceva pana atunci!

Si iata-ma acum in situatia de a-mi educa copilul dupa acelasi model! Decizia mea a fost la fel de limpede ca cerul senin dintr-o zi de vara: acest lucru nu se va mai repeta niciodata, pentru nimic in lume copilul meu nu va trece prin ce am trecut eu! Copilul meu merita o altfel de mama, copilul meu merita ce e mai bun.

Nu stiu cati dintre voi v-ati recunoscut in povestea mea, insa un lucru stiu cu siguranta: cu totii avem nevoie sa aflam cine suntem si care este rostul nostru in aceasta lume. De aceea dezvoltarea personala sau cunoasterea de sine poate fi considerata un must have al zilelor noastre si nu un moft asa cum ar putea pretinde unii.

Si chiar daca nu ne-a invatat nimeni pana acum, acasa sau la scoala, putem invata impreuna, unii de la ceilalti, fiind apropiati si deschisi, acceptand ca niciodata nu este prea tarziu pentru un nou inceput, mai bun si mai frumos. Haideti sa ne imaginam impreuna…

… ca nu ar mai fi nevoie sa purtam acele masti la care ne-am obisnuit sa apelam ori de cate ori dorim sa parem altfel, mai speciali, mai dezirabili, de teama ca nu suntem suficient de buni asa cum am fost creati.

… ca nu ne-ar mai fi teama sa fim exclusi, respinsi, marginalizati, ca nimeni nu ne-ar mai lipi etichete, n-ar mai interpreta si n-ar mai avea grija sa judece ce este bine sau rau pentru noi sau restul omenirii. Ca ar exista un loc al armoniei si al acceptarii, unde am trai eliberati de povara aparentelor, a intolerantei si a instrainarii.

… ca am deveni creatorii propriei vieti si ca ne-am bucura de cooperarea si sustinerea celor din jur. Ca am sti sa facem alegerile potrivite in orice domeniu al vietii noastre: cariera, drumul catre implinirea vocatiei, alegerea partenerului, relatii implinitoare cu cei din jurul nostru.

Cati dintre voi nu sunteti in acest moment nemultumiti si ingrijorati de ceea ce se intampla in comunitatea in care traim cu totii, cati nu ati observat ca oamenii au devenit insensibili, nepasatori, distanti unii cu altii, avizi de bani si de putere, corupti, lipsiti de umanitate.

Puteti sa va ganditi la acesti oameni ca la niste victime si nu ca la niste abuzatori? Ei bine, chiar asta sunt, victime ale lipsei unor modele autentice, ale lipsei educatiei  si a valorilor sanatoase.

Da, suntem cu totii nemultumiti, suntem ingrijorati si totusi asistam la degradarea continua a umanitatii din noi si la inlocuirea ei cu abilitati de supravietuire. Alegem sa devenim supravietuitori in loc sa alegem sa traim liberi.

Ce inseamna dezvoltare personala? Inseamna sa ne uitam fiecare inauntrul nostru si sa descoperim cine suntem cu adevarat, care ne sunt resursele si cum sa ni le punem in valoare pentru a ne bucura de propria viata. Un om care se cunoaste pe sine nu se va multumi cu orice, va alege astfel incat sa traiasca in pace si bucurie si nu va alege sub nicio forma sa perpetueze ura, minciuna si suferinta.

Sta in puterea noastra sa construim acea lume in care vrem sa traim, sa ne dezvoltam personal si sa ne crestem copiii. Iar primul pas pe care il avem de facut este catre noi insine, catre cunoastrea propriului sine.

Foto credit www.pexels.com

Nu pot publica comentarii.

Pin It