In urma cu trei ani, acest cuvant – Eneagrama imi era la fel de necunoscut pe cat va este poate si voua in acest moment.

Ma hotarasem sa imi urmez indemnul interior si sa ma inscriu la un curs de consilier pentru  dezvoltare personala, asa ca atunci cand am aflat ca se organizeaza un targ de dezvoltare personala la Sala Palatului, am fost nerabdatoare sa obtin cat mai multe informatii in acest sens.

Odata ajunsa acolo, am dat un tur al standurilor, am adunat brosuri si pliante, insa nu simteam nimic special care sa ma atraga, toate ofertele erau la fel, acelasi mesaj, aceeasi perspectiva.

Ma apropiam de iesire abatuta, vazusem cam tot ce era de vazut. Fara entuziasm, m-am oprit totusi la ultimul stand sa arunc o privire. Cineva mi-a intins o brosura pe care am adauga-o teancului din poseta si cel mai probabil nu ar fi insemnat mare lucru daca nu auzeam in spatele meu: nu vreti totusi o carte de vizita? M-am intors si am vazut un om senin care imi zambea ca si cum ma cunostea dintotdeauna si care avea deja mana intinsa catre mine. Acel om se numeste Daniel Fusarea si de atunci a devenit mai intai profesorul, apoi mentorul meu.

Centrul de Dezvoltare Personala si Coaching Maiastra, acolo unde  am inceput sa studiez Eneagrama sub indrumarea d-lui Fusarea, nu este numai scoala la care m-am pregatit ca sa devin coach, este locul pe care il numesc cu bucurie si cu recunostinta acasa. Si asta datorita faptului ca pentru mine nu este o scoala si nu este un loc oarecare, inseamna pur si simplu o familie. Am fost inconjurata inca de la inceput cu atata caldura umana, cu deschidere, sinceritate, simplitate si naturalete, incat numai o familie mi-ar fi putut oferi asemenea daruri speciale.

In mijlocul acestor oameni minunati m-am simtit in siguranta sa fiu eu insami, pentru ca orice greseala, nestiinta sau slabiciune devine un prilej de intelegere, crestere si vindecare. Alaturi de ei patrund parca intr-o oaza de liniste si de impacare in care ma retrag dupa tumultul de afara, pentru ca ne acceptam si ne sustinem reciproc, avem rabdare unii cu ceilalti, ne bucuram si sarbatorim reusitele impreuna.

Aici radem impreuna, plangem impreuna, ne aratam vulnerabilitatea fara sa ne judecam, dezvaluindu-ne unii altora asa cum suntem fiecare, in toata profunzimea si autenticitatea emotiilor noastre.

Am strabatut impreuna un drum frumos, pe care l-am fi deslusit mult mai anevoios daca nu exista Eneagrama si ghidul nostru daruit cu har, Daniel Fusarea.

Pe cand aveam doar 19 ani, am scris o poezie in care acum recunosc cheia cautarilor si aspiratiilor care m-au insotit toata viata, indemnandu-ma catre armonie, regasire de sine si daruire. Si iata, a sosit momentul sa spun ca acele cautari si-au implinit rostul. Sunt o samanta care rodeste si de ale carei roade se bucura semenii mei. Multumesc pentru ca m-ati ajutat sa ma implinesc. Multumesc, Daniel Fusarea!

Sunt o Samanta

Sunt o samanta ce-si asteapta pamantul.
Ce, nu ma credeti? Mai sunt pe lume si seminte de-astea!
Sa nu spuneti ca sunt fara capatai,
Caci nici nu stiti cat m-am zbatut
Sa am si eu pamantul meu, pe care sa-l simt al meu, nu stiu cum…
…asa, din prima clipa…
Sa-l simt ca ma ocroteste,
ca-mi da viata din vigoarea lui
Iar eu sa-i dau din rabdarea mea,
Din rabdarea mea de samanta neincoltita,
neimplinita…
De samanta ce n-a simtit dezmierdarea brazdelor
Caldura pamintului, linistea dintre camp si cer.
De samanta stearpa, inca neroditoare.
Si cat m-as bucura, o, dac-ati sti cat
Daca as gasi si eu un petec de loc liber,
Unde sa ma simt ca acasa
Daca n-as mai rataci atat straina, pribeaga,
Alungata de toate pamanturile
La care alergam cerandu-le adapost
…dar care n-au avut niciodata destula rabdare
Sa astepte sa incoltesc si eu
Ca sa ne bucuram impreuna.
Pamanturi rele, pamanturi blestemate,
pamanturi fatarnice si pamanturi neom…
pamanturi sterpe si pamanturi stanca!
Voi n-ati cunoscut daruirea si dragostea
bucuria de-a rodi si durerea de-a pierde rodul.
Voi n-ati dat nimic din ce-ati avut
Si nici n-ati vrut sa primiti de la altii!
Voi nu vreti sa fie bucurie in lume!
Voi!… voi… voi… voi…
Voi n-aveti inima, voi nu sunteti pamanturi! 

Sunt o samanta ce-si asteapta randul
La implinirea rostului sau.
Poate ca soarta mea v-a induiosat, poate ca nu.
Voi porni mai departe in lume
Singura, stearpa
Si voi cauta sa ma conserv
Pentru clipa cand va trebui, in sfarsit
Sa prind radacini. 

As vrea ca de roadele mele
Sa se bucure toata lumea
Chiar daca ati fost atat de haini la suflet
Si nu mi-ati dat
– ce-am avut eu de nu mi-ati dat, acolo…
un pumn de pamant…

Si pentru ca am pornit de la Eneagrama, voi incheia cu alte cuvinte de multumire ale unor oameni dragi mie, care au inceput sa lucreze cu Eneagrama si au simtit ajutorul ei nepretuit, urmarind schimbarile uimitoare care s-au petrecut in viata lor.

 Liana, inginer, Tipul 2

Ma bucur sa constat ca sunt tipul 2, chiar daca initial nu am inteles ce inseamna asta. Dupa cursul de Eneagrama mi-a fost mult mai clar cum sunt, m-am descoperit si m-am inteles mai bine, mi-am gasit calitati, dar si defecte, le-am acceptat si trebuie sa recunosc ca mi-a fost de mare folos.

Multe din situatii acum le pot gestiona mai usor, trec cu tact, cu calm si rabdare peste situatii care pana mai ieri erau complicate, am invatat sa ma iubesc din nou, sa ma pun in valoare, am redescoperit stima de sine.

Acum stiu mult mai multe despre mine, pot spune ca inca mai am foarte multe de descoperit dar e mult mai usor. Imi doresc sa ma redescopar, am toate motivele din lume sa multumesc, mai intai Bunului Dumnezeu si tuturor celor care m-au ajutat sa ajung unde sunt acum.

Cu mult drag, celor care sunt in inima mea si pe care ii iubesc,

Liana

Florina, economist, Tipul 1

Eneagrama pentru mine a fost si este inca inceputul unui drum, deloc usor.

Relatiile mele cu cei din jur sunt mult mai bune, Eneagrama m-a ajutat sa ma intorc catre ei cu compasiune, intelegere si caldura si simt ca asta primesc in schimb si mi-e bine.

Partea dificila e in relatia cu mine, acum incep sa ma cunosc cu adevarat, fac eforturi sa ma inteleg si sa ma accept asa cum sunt. Pentru un perfectionist e mai greu probabil …asta e lucrarea mea acum, lupta cu compulsia si acceptarea de sine.

Un lucru este cert, viata mea se schimba in bine, iar Eneagrama a fost si este in continuare un suport pe acest drum al dezvoltarii si implinirii personale.

Andrei, psiholog, Tipul 6

Mai sunt un orb?

Pana acum ceva vreme, vedeam si credeam lumea altfel. De fapt nu o vedeam. Stiam ca toti oamenii sunt fundamentali buni, dar pentru unii aveam resentimente. Iar pe altii nu-i suportam deloc.

Am stat ceva timp departe de Eneagrama, dar cand am inceput sa o inteleg am apreciat valoarea ei in viata mea. Pentru ca sincer, nu cred ca mai sunt un orb si datorita Eneagramei. Mai intai, destul de incetosat si difuz am inceput sa vad cate un pic, pentru ca ideile preconcepute despre oameni erau adanc inradacinate in mintea mea. Cand am inceput sa inteleg principiile de functionare ale oamenilor mi-a fost mai usor sa ma inteleg pe mine! Sau mai ales pe mine.

Sunt un 6 suspicios si cand am vazut-o pe Adriana (tot un 6), ma indoiam serios de sinceritatea ei. Parca totul era cosmetizat la ea, pana si esecurile. Am inteles de la ea ca noi, 6 cei puternici si luptatori contrafobici (adica cei ce bravam pentru a nu ne recunoaste fricile), avem o sansa de vindecare doar daca ne intoarcem cu adevarat spre noi. Sa cautam mai bine prin cotloanele sufletului fricile pe care nici noi nu mai stim pe unde le-am ascuns, de care am uitat, pe care nu le mai vedem, dar care ne domina si ne conduc comportamentul. Nu e usor sa le vezi cand esti orb, mai intai trebuie sa le simti. Si Adriana a inceput sa le simta. Sincer nici nu mai stiu ce a spus, am ramas doar cu bucuria pe care ea a transmis-o: “Da! Se poate trai mai bine”, nu doar ca un slogan de doi bani, ci cu adevarat.

Cand relativizezi nevoia absolutizanta de siguranta tipica celor 6, poti incepe cu adevarat sa traiesti autentic si spontan, nu doar sa supravietuiesti. Am inteles de la ea ca dupa multa munca cu tine, doar cu tine apare si eliberarea, ca o usurare.

O lectie a rabdarii exersate (6-le nu are rabdare) am primit-o de la dl. Daniel Fusarea. Fara a-i face statuie (pentru ca statuia e cam rece), am apreciat bunavointa si calmul unui om ce de obicei stie dinainte ce “placa” punem. Pentru ca, darul dat de Dumnezeu lui l-a pus la bataie spre folosul tuturor, astfel incat sa ne ajute sa mai schimbam “placa” ce s-a cam uzat si care ne-a cam uzat, ca mai apoi sa putem asculta la patefonul vechi o noua simfonie a unei vieti inoite.

De-a lungul timpului am vazut atatea vieti intr-un proces de transformare adevarata incat cred ca am dreptul sa ma intreb daca si eu sunt pe drum si daca MAI SUNT UN ORB?

Nu pot publica comentarii.

Pin It