Obiceiurile noastre legate de limbaj determina modul in care ne imaginam lumea.

Neil Postman

Intentia reprezinta 90% din comunicare. Cuvintele noastre pot fi o unealta prin care construim legaturi cu cei din jurul nostru, sau cu care putem sa le distrugem definitiv.

Sa presupunem ca suntem constienti de mesajul pe care vrem sa il transmitem si alegem un canal de comunicare potrivit cu interlocutorul nostru. Aceasta este intentia clara si exprimata. Ce se intampla insa cand, dincolo de cuvintele noastre razbate un alt mesaj, pe care nu il constientizam si care poate rasturna intentia initiala?

Citesc zilnic articole pe diferite teme – cultura, analiza sociala, informatii cu privire la activitatea pe care o desfasor si activitati conexe, noutati transmise de catre specialisti in diverse domenii, si asa mai departe. Mesajul lor este direct, obiectiv, echidistant, profesionist. Imi este simplu sa il asimilez si sa ma folosesc de el asa cum cred de cuviinta.

Insa… nu toti cei care aleg sa isi faca publice opiniile reusesc sa isi atinga scopul fara sa ridice semne de intrebare despre ce anume se ascunde in spatele cuvintelor lor.

Lucrurile ar putea fi cu adevarat simple daca oamenii ar alege transparenta in comunicare si ar intelege puterea limbajului in formarea gandirii si a constiintei. Asemenea limbaj ar emana dragostea si compasiunea care ne tin conectati la valorile uname, la vise si aspiratii, la dorinte si nevoi. Acest mod de a comunica ne-ar ajuta sa daruim, sa primim, sa ne bucuram de viata si sa o facem sa devina mai buna. Din nefericire, acesta nu este limbajul pe care il practica cei mai multi dintre noi.

Pentru unii oameni, felul in care comunica seamana cu un joc al etichetarii si al acuzarii, un joc menit sa ascunda adevaratele lor ganduri si trairi interioare. Acesti oameni nu vad ca exista si alte optiuni si adeseori nu cunosc decat un mod de a-si procesa experientele,  judecand in mintea lor cine este bun, cine este rau, cine are dreptate, cine greseste si cine trebuie condamnat.

Ce ascunde acest limbaj? De ce arunca in joc etichete, acuzatii, critici si pretentii nesfarsite?

Care ar putea fi scopul Sa demonstreze ca are dreptate si celalalt nu, sa obtina ceea ce vrea, sa se simta, prin comparatie, superior celuilalt.

Motivatia – Sa pedeapseasca, sa invinovateasca, sa faca de rusine, sa condamne. Considera ca are “obligatia” sau “datoria” de a face dreptate, a spune adevarul, a interveni.

Evaluarea mentala – Pe baza de etichetari negative si judecati.                                                   

Uneori nu conteaza ca „vina” pe care i-o gasesc unei persoane nici macar nu exista. In fond, putem observa o interpretare gresita in totalitate, proiectia unei minti conditionate sa vada inamici si sa se considere pe sine corecta si superioara.

Resentimentul este emotia care insoteste de obicei aceste reactii vehemente. Resentimentul inseamna amaraciune, indignare, mahnire sau sentimentul de a fi ofensat. Sunt nemultumiti de necinstea celorlalti, de lacomia, lipsa de integritate, de ceea ce fac, de ceea ce au facut in trecut, de ceea ce au spus si n-au reusit sa faca, de ceea ce ar fi trebuit sa faca… Intr-un final, discursul lor ajunge un sir de lamentari cu privire la ceilalti oameni si la nedreptatile vietii.

De aici rezulta atitudini de genul: n-ar fi trebuit sa se intample asa ceva, sunt nevoit sa suport aceasta situatie, nu sunt de acord cu asta, mi se face o nedreptate. Si astfel, fie ca se refera la o persoana sau o situatie, reusesc sa le transforme intr-un adversar.

Miza acestui tip de comunicare este sentimentul de a avea dreptate. Iar pentru a avea dreptate trebuie ca cineva sa se insele, asa ca este simplu de presupus de ce este nevoie sa fie subliniate greselile altora. Nutrind convingerea ca au dreptate, se plaseaza intr-o pozitie imaginara de superioritate morala in raport cu persoana judecata sau cu situatia gasita inadecvata.

Asemenea persoane conflictuale sunt peste tot in jurul nostru, de la soferul autobuzului cu care mergem zilnic, la colegul de birou, vecinul de bloc, sau mamica din parc venita cu copilul la plimbare. Daca pe acestia ii putem trata cu o relativa detasare, cum sa procedam atunci cand ne simtim agresati de oamenii cu care interactionam pe un alt nivel social?

Daca persoanele respective se afla in pozitia de a ne educa copiii,  de a inspira si a promova cultura si valorile autentice, de a judeca si a imparti dreptatea, de a veghea la respectarea si aplicarea legilor, ori de a fi neutri si impartiali prin natura profesiei lor? Ocupand aceste pozitii, este evident ca au posibilitatea de a contribui la generarea unui proces urias de suferinta umana, prin traumele si conflictele la care ii supun pe cei din jurul lor.

In acest caz, nu ne mai ramane decat sa ne facem si noi, la randul nostru, vocea auzita, dar nu printr-o polemica ce ar avea ca efect o si mai mare inversunare si rezistenta din partea lor. Fiecare dintre noi ne putem exprima dezaprobarea clar si direct, refuzand sa ne aliniem unor opinii si practici care ne afecteaza, nefiind conforme cu natura noastra interioara, sau care ne dau sentimentul ca cineva are de suferit de pe urma unor asemenea manifestari lipsite de intelegere si compasiune.

Daca tot mai multi oameni vor intelege ca o atitudine pasiva ii transforma in complici la tulburarea continua si extinsa, iar in final la perturbarea definitiva a oricarei sanse de convietuire pasnica si armonioasa pentru noi toti, atunci aceste voci razlete vor deveni UNA – acea voce care  sa uneasca fiintele umane in iubire si acceptare.

Foto credit www.pexels.com

Nu pot publica comentarii.

Pin It